Ești ROMÂN, ești EUROPEAN! - este o invitație pe care o fac tuturor pentru a întelege rolul, drepturile și obligațiile în calitate de cetățean european, printr-o serie de conferințe pe care le-am gândit ca prezentări interactive care atrag atenția tinerilor asupra Uniunii Europene.

 

    Subiectul Uniunea Europeană, într-o formă minimală există în programele școlare și în sistemele de învățământ naționale, dar analizele, studiile și statisticile arată că este prea puțin.
    Cred că, pentru moment, o conferință itinerantă, care se adresează tinerilor din anii terminali de liceu sau studenților aflați în primii ani de învățământ superior poate fi o soluție pentru diseminarea informațiilor și pentru a stimula interesul tinerilor pentru UNIUNEA EUROPEANĂ.