Taxarea multinaționalelor pe profit acolo unde îl realizează, înainte ca acestea să-l „exporte” în paradisuri fiscale, este dreaptă. Singurul politician din România care a avut curajul de-a încerca s-o implementeze a fost Liviu Dragnea. Viața îl răzbună, însă există riscul ca banii încasați în mod drept să ajungă în bugetul Uniunii Europene și oficialii de la Bruxelles să îi direcționeze pe principiul „noi vrem egalitate, dar nu pentru căței”.

 

Una dintre prioritățile președinției franceze a Uniunii Europene este adoptarea rapidă în „dreptul european” a mult discutatului impozit minim global de 15% pe profiturile multinaționalelor. UE și-a propus să devină prima jurisdicție care să includă în legislație un acord istoric convenit de aproape 140 de ţări, care obligă guvernele să introducă un impozit minim de 15% pe profiturile generate de cele mai mari companii ale lumii, un pas convenit prin acord internațional, sub egida Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD). Acesta ar trebui să intre în vigoare încă de la 1 ianuarie 2023.

Ideea unui impozit minim pe profitul multinaționalelor, aplicat în țara în care acestea își desfășoară activitatea, a fost văzută de majoritatea participanților la reuniunea OECD ca o formă de reglare a relațiilor financiare între țările unde multinaționalele dobândesc acest profit.

Este cunoscut faptul că marile corporații transferă profitul realizat înainte de impozitare, prin diverse mecanisme și artificii financiare, către așa-numitele paradisuri fiscale, adică state unde impozitele sunt mici și unde dețin subsidiare ori unele dintre ele, chiar sediile fiscale principale.

Impozitarea profitului corporațiilor în statele în care realizează profitul a fost și una dintre ideile pentru care fostul lider al PSD Liviu Dragnea, în perioada guvernării social democrate, a fost „demonizat” și pus la stâlpul infamiei, deși, pe fond, taxarea multinaționalelor în statele în care fac profitul ar fi avut numeroase avantaje, inclusiv lărgirea considerabilă a plajei de încasări pentru bugetul României.

 

În decembrie 2018, Liviu Dragnea acuza multinaționalele că își mută profiturile din România în paradisuri fiscale sau în țările de origine, cerând ca marile companii să fie taxate la noi în țară.

„E nevoie de un Guvern, de o coaliție, care să le spună atât băncilor, cât și multinaționalelor din România, că și această țară are dreptul să ceară ca din profiturile uriașe pe care le fac aici, taxele să le plătească aici, nu în paradisuri fiscale sau în țările de origine, că banii îi fac aici, în România, cu români. 

Eu le spun tuturor acestora că România nu e stat fără câini. Nu putem sta ca momâile să vedem cum ni se iau resursele (…) Eu cred că guvernul condus de dna Viorica Dăncilă nu mai trebuie să tolereze un asemenea comportament şi de aici, de la tribuna Consiliului Naţional, vă cer să interveniţi de urgenţă.

Adică, în domeniile despre care am vorbit până acum, în energie, în gaze, în justiţie, la jocurile de noroc, acum e impozit pe profit, dar ei n-au profit, uitaţi-vă la cifra de afaceri, totuşi”, spunea fostul președinte al PSD.

Paradoxal, Dragnea gândea identic precum secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, care după anunțarea deciziei, spunea că în acest fel se va face dreptate clasei mijlocii și lucrătorilor: „Acest impozit minim global va pune capăt cursei scăderii fiscalității pentru companii și va face dreptate clasei medii şi lucrătorilor din Statele Unite și din lume”.

Revenind la inițiativa care se dezbate sub președinția franceză a Uniunii Europene, prin care se dorește implementarea deciziei OECD pe teritoriul Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2023, din perspectivă națională, aceasta pare a fi expresia zicalei „drumul spre iad e pavat cu bune intenții”.

Concret, Bruxelles-ul ar dori ca acest impozit pus pe profitul multinaționalelor să fie colectat la nivel național și vărsat la bugetul european, de unde, evident, e dirijat spre statele membre, după regulile și, uneori, după „prioritățile” cu iz politic ale Comisiei Europene.

Astfel, inițiativa OECD prin care se urmărea taxarea multinaționalelor pentru consolidarea bugetelor naționale ar deveni o nouă sursă de venit pentru bugetul european, un buget aflat la discreția statelor din vestul Europei, care dau tonul la Bruxelles, în detrimentul statelor din centrul și estul continentului.

Pentru ca acest fapt să se întâmple este nevoie de aprobarea unanimă a tuturor celor 27 de state membre UE, iar prima rundă de discuții a avut loc în această săptămână, cu prilejul unei reuniuni a miniştrilor europeni ai Finanţelor, prezidată de francezul Bruno Le Maire. La această ședință, Polonia și Ungaria s-au plasat în fruntea unui mic număr de ţări membre care sunt reticente la implementarea în actuala formă propusă de Comisia Europeană a unui impozit minim pentru multinaţionale, chiar și numai pentru simplul fapt că bugetelor naționale le rămâne, vorba românilor, praful de pe tobă.

Impozitul minim pe profiturile corporațiilor nu este decât o parte din acordul convenit sub egida OECD, numit și Pilonul 2.

În forma actuală, propunerea Comisiei Europene tinde să ignore total așa-zisul Pilon 1, care prevede impozitarea companiilor acolo unde acestea îşi realizează profiturile.

„Polonia nu poate susţine introducerea unilaterală de către UE a unui impozit minim mondial, care i-ar reduce competitivitatea, lăsând la o parte primul pilon”, a declarat ambasadorul Poloniei la Uniunea Europeană, Arkadiusz Plucinski. „În acest scop, insistăm pe propunerea noastră, care constă în legarea juridică a celor doi piloni”, a adăugat Plucinski.

Ministrul ungar al Finanţelor, Mihaly Varga, spune că lăsarea deoparte a primului pilon „ar pune în pericol presiunea politică asupra ţărilor terţe pentru ca acestea să pună în practică acordul”.

Întors de la reuniunea miniștrilor de finanțe ai UE, ministrul român de resort, Adrian Câciu, s-a mulțumit să declare politicianist, aproape electoral, un succes faptul că România va impozita multinaționalele cu 15% din profit, începând cu 1 ianuarie 2023, fără a preciza faptul că directiva ce ar urma să fie implementată în dreptul european este departe de a fi funcțională și că există șanse ca, pe durata președinției franceze a Uniunii Europene, să nu se ajungă la un acord.

PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ISTORIA UE

Pentru cei care nu știu de unde provin banii care constituie bugetul european, trebuie precizat că sursele de constituire ale acestuia sunt următoarele, în ordinea ponderii lor: taxele vamale, taxa pe valoarea adăugată, contribuțiile naționale și „resursa proprie bazată pe taxarea deșeurilor de ambalaje din plastic nereciclate”.

Dacă primele două sunt colectate pe teritoriul național al fiecărui stat și împărțite între bugetul național și cel european, întregind trimestrial cota contribuției naționale a fiecărui stat ce trebuie dată Bruxelles-ului, începând cu exercițiul bugetar multianual 2021-2027, pentru prima dată în istoria UE, bugetul european a primit o resursă proprie, ce îi aparține integral, numită „Resursa proprie bazată pe taxarea deșeurilor de ambalaje din plastic nereciclate”.

Acum, Comisia Europeană, ignorând Pilonul 1 al deciziei OECD, ar vrea să facă din taxarea multinaționalelor o a doua resursă exclusivă, care să întregească exclusiv bugetul european fără a lăsa nimic la bugetele naționale.